ActualitatePolitica

CĂLĂRAȘI/După locale, unii își ling rănile, alții se gândesc la parlamentare/Vezi cine vorbește despre asta

 

filipescu

Răducu Filipescu, președintele Organizației Județene a PNL Călărași, s-a întâlnit într-o conferință de presă cu jurnaliștii călărășeni unde a punctat câteva aspecte legate de renunțarea la alianța cu UNPR, nemulțumirea liberalilor fiind aceea că foarte mulți parlamentari progresiști au plecat la PSD.

 „Vizavi de alianța cu UNPR…au fost niște discuții care nu s-au încheiat așa cum trebuia și nu trebuie neapărat să ne referim la faptul că s-au câștigat sau nu s-au câștigat niște județe. Problema este că Oprea, în continuare, a făcut ce credea el că este bine să facă și i-a îndemnat pe toți către PSD. Alianța cu UNPR, practic, nu ne aducea nouă nici un beneficiu, pe lângă faptul că nu era foarte agreată în Partidul Național Liberal și s-a ajuns la concluzia foarte clară că PNL este, totuși, un partid mare, cel mai mare partid de dreapta și până la urmă putem merge singuri în campanie. Asta a fost concluzia care s-a luat. Vom merge singuri în campanie. Pentru noi, chestiunea asta era un fel de minus. Spun asta pentru că plusul nu venea de nicăieri”, a relatat Filipescu.

Vizavi de locurile eligibile pentru alegerile ce vin, Filipescu a spus că parlamentarii în funcție au un cuvânt important de spus.

”Cum s-au terminat alegerile locale, încep speculațiile pentru parlamentare….cine moare, cine trăiește. Cine intră în depou și cine merge mai departe. În ceea ce îi privește pe Raluca Surdu și Tomoiagă, pot să vă spun că ei sunt, încă, parlamentari de Călărași, chiar dacă ei nu au participat la multe dintre acțiuni, aproape toate. Cert este că absolut toți care sunt la ora actuală pe poziție au un cuvânt de spus…mă retrag….nu mă retrag, ce ai făcut, ce nu ai făcut, analizăm și vom vedea. Sunt mulți care își doresc să candideze, problema este că noi avem două locuri eligibile, iar dacă suntem întregi și serioși ne putem gândi și la trei locuri, care…na, după părerea mea ar fi un efort fantastic. Pentru locurile eligibile trebuie discutat cu parlamentarii în funcție, Motreanu, Raluca Surdu și Tomoiagă. Iulian Dumitrescu, clar, nu vine aici, rămâne la Prahova.”

Filipescu a mai precizat că singura soluție pentru PNL să câștige trei posturi de deputați și unul de senator este ca PSD-ul să facă sub 40%.

”Singura variantă de a nu face noi trei parlamentari este să facă PSD-ul mai mult de 40%. Dacă PSD-ul face până în 40% și nu mai mult, noi avem trei deputați și un senator. PSD-ul la ora actuală este rănit. Până la toamnă își linge rănile. Iar la toamnă este foarte important pentru noi să luăm trei posturi de deputați. Dacă luăm trei deputați din patru este un succes pentru noi, dacă luăm doi este ceva normal, împărțim frățește cu ei…eh,o iluzie. Adică noi de la parlamentare să devenim egali cu ei? Nici în visele mele cele mai negre nu pot să accept ca noi să fim egali cu PSD-ul. Cum să fim egali cu PSD-ul? Plec acasă! Ei, ca și organizație la ora actuală sunt varză. Ei se mănâncă între ei, dar nu au pe ce să se mănânce. Se aruncă cu dinții și cu colții ascuțiți pe o masă goală și mușcă din masă că din altceva nu au din ce”, a mai spus președintele Filipescu.

Chestionat asupra posibilității reprimirii deputatului Aurel Nicolae (actual deputat UNPR) în PNL, Filipescu a răspuns:

„Sigur că îl primim, cum să nu? Noi suntem un fel de gară. Toată lumea se întoarce și intră în depou.”

Related Articles

Back to top button