Actualitate

Tupeu la 20 de ani/Prins de poliţişti, la volan, cu 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat

 

alcool-la-volan

Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Olteniţa au depistat în noaptea de 06 august 2016, un bărbat de 20 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Tineretului deşi se afla sub influenţa alcoolului.

La testarea cu aparatul etilotest bărbatul a prezentat 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Oltenița unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge.

În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 

Un alt bărbat depistat de poliţişti în timp ce conducea sub influenţa alcoolului şi fără permis. În seara de 07 august  2016 un bărbat de 47 ani, din comuna Dor Mărunt a fost  prins de poliţişti pe raza localităţii de domiciliu în timp ce conducea un autoturism fără permis de conducere şi sub influenţa alcoolului

La testarea cu aparatul etilotest a bărbatului a rezultat o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Lehliu-Gară, unde i-au fost recoltate două mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere’ şi conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

Conducători auto, conştientizaţi efectele consumului de alcool asupra organismului, care constau în:

  • scăderea percepţiei (în mod deosebit a percepţiei vizuale, prin reducerea dimensiunilor câmpului vizual) şi a capacităţii de analiză (prin evaluarea incorectă a distanţelor şi vitezelor de deplasare), instalarea unei stări de euforie şi bravadă, care are drept urmare subestimarea pericolelor şi riscurilor ce apar în trafic;
  • scăderea concentrării şi atenţiei (se instalează lipsa de vigilenţă);
  • scăderea reflexelor şi a vitezei de execuţie a mişcărilor; de multe ori, pe un fond de oboseală, se instalează şi o stare de somnolenţă foarte periculoasă.

Related Articles

Back to top button