Oct 14, 2016 Actualitate 0
Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, a anunțat pe o rețea de socializare că ”s-a semnat contractul subsecvent pentru RMN. Valoarea cu TVA este de 7.314.000 lei (aproximativ 1,6 milioane de euro). Sperăm să îl avem cât mai repede în Spitalul Județean de Urgență Călărași, montat și dat în folosință.”
Achiziţionarea unui RMN pentru Spitalul Județean de Urgenţă Călărași va genera beneficii multiple pentru pacienţi şi pentru personalul medical, fiind importantă din mai multe considerente. Primul dintre acestea se referă la faptul că unitatea medicală în cauză nudispune, în acest moment, de mijloace imagistice moderne şi de calitate, adaptate cerinţelor şi rigorilor din ţările dezvoltate. În al doilea rând, Spitalul Județean Călărași este unul dintre spitalele cu cea mai mare adresabilitate din zonă.
Necesitatea unui aparat RMN la Călărași este o dorință mai veche a administrației județene, însă cea mai recentă discuție a avut-o președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, cu Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu și cu secretarul de stat, Raed Arafat, în urmă cu aproximativ două luni, când le-au fost adus la cunoștință necesitatea unui astfel de aparat în Spitalul Județean de Urgență din municipiul Călărași.
May 05, 2023 0
Apr 21, 2022 0
Feb 26, 2022 0
Jan 21, 2022 0
Aug 25, 2023 0
Aug 24, 2023 0
Aug 23, 2023 0
Aug 21, 2023 0