Parlamentare 2016/Urmărește prezența la vot LIVE, aici
De alegeri, urmărește live pe internet prezența la vot din România și diaspora.
În contextul alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, unde vor fi desemnați reprezentanții în Parlament ai celor care locuiesc într-unul din cele 41 de județe ale României, în București sau în străinătate, GovITHub a lansat platforma online Hartă Prezență Vot – Alegeri Parlamentare 2016, disponibilă la adresa
http://radar.ithub.gov.ro/
și accesibilă în condiții optime în vizualizare tip desktop.
Realizată în colaborare cu Biroul Electoral Central, platforma de vizualizare în timp real a datelor asociate alegerilor parlamentare oferă acces liber 24/7 la informaţii actualizate o data la fiecare 5 minute pe perioada alegerilor, privind:
• Prezenţa la vot pentru fiecare judeţ al României
• Prezenţa la vot înregistrată în unităţile administrativ teritoriale
• Prezenţa la secţiile de vot din întreaga ţară
• Prezenţa la vot a românilor din diaspora, la nivel de ţară
• Prezenţa la vot în secţiile din afara României
• Gradul de ocupare înregistrat în rândul diasporei
Imediat după alegerile parlamentare, platforma va oferi informații despre prezența totala la vot din ziua alegerilor și poate contribui ulterior, la verificarea informațiilor de pe teren și transparentizarea procesului electoral.