Actualitate

Călărași/ZÂMBETE ȘI GRIMASE – Expoziție de caricatură la Muzeul Dunării de Jos

Muzeul Dunării de Jos, instituţie publică de cultură, aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Călăraşi, vă invită la vernisajul expoziţiei de caricatură ZÂMBETE ȘI GRIMASE

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 9 septembrie 2017, ora 11 la sediul muzeului din str. Progresului, nr. 4.

Expoziția prezintă lucrări de caricatură care poartă semnătura a doi artiști călărășeni: Cornel Ursu și Jimmy Stănescu.

”Expoziţia “Zâmbete și Grimase” prezintă două identităti creatoare distincte din punct de vedere stilistic a căror viziune este corelată cu un demers artistic desfăşurat de mai multe decenii.

Jimmy Stănescu este spontan în desenul său, linia urmăreste caracteristicile faciale care sunt exagerate păstrând asemănarea cu modelul. Caricaturile sale se rezumă de obicei la chip, iar personajele reprezentate fac parte din lumea artei, politicii ori din cercul cunoscuţilor. Tehnica favorită este cărbunele pe hârtie, care nu suportă prea multe modificări după ce compoziţia a fost realizată, astfel că Jimmy Stănescu trebuie să fie sigur pe traseele liniare.

Celălalt expozant, Cornel Ursu, reevaluează cu umor anii tinereții si ai studenției, dar si lumea cotidiană, asa cum influentează aceasta în mod negativ prin intermediul politicului existenţa contemporană. Cornel Ursu a preferat ductul mai fin al tușului care presupune eleganță în execuție şi stăpânirea desenului. De asemenea atenţia sa s-a îndreptat și spre colaj, acesta permițându-i un joc mai ritmic al suprafețelor.”

Ana-Amelia Dincă

Related Articles

Back to top button