ActualitateAdministratie
A fost finalizat cel mai mare parc fotovoltaic finanțat prin PNRR de Ministerul Energiei

Acest proiect reprezintă o realizare importantă în cadrul strategiei noastre naționale de tranziție energetică, care vizează integrarea surselor regenerabile în sistemul național de energie.
Parcul Fotovoltaic Teiuș va produce anual aproximativ 103,59 GWh de energie electrică, contribuind astfel la reducerea semnificativă a emisiilor de CO₂ cu peste 37.000 de tone pe an.
Ministrul Sebastian Burduja: ”Este esențial de menționat că acest parc este parte dintr-un val de proiecte finanțate prin PNRR, care au avut un impact imediat asupra capacității de producție de energie verde a României. Peste 600 MW au fost deja finalizați și conectați la rețeaua națională, consolidând astfel securitatea energetică și diversificarea surselor de energie regenerabilă din țară. Aceste investiții nu sunt doar despre dezvoltarea unui sistem energetic sustenabil. Ele înseamnă locuri de muncă noi, dezvoltare economică și un viitor mai curat pentru România. Suntem pe drumul cel bun și nu ne oprim aici. Continuăm să susținem proiecte strategice de energie curată și soluții inovative de stocare a energiei pentru a asigura o rețea mai flexibilă și mai reziliență, pregătită pentru provocările viitorului. În acest sens, Eurowind Energy, alături de ceilalți parteneri, joacă un rol important în procesul de decarbonarea sectorului energetic românesc. Aceste inițiative sunt susținute și impulsionate de statul român, prin planuri ambițioase și prin utilizarea eficientă a fondurilor europene.
România are toate resursele necesare pentru a deveni un lider regional, iar acest proiect la Teiuș este un exemplu clar al succesului nostru în implementarea de soluții durabile. Vom continua să promovăm astfel de investiții care să transforme România într-un model de sustenabilitate energetică în Europa.”