Călărași/Chioșcul din curtea spitalului dă peste cap planurile Consiliului Județean
Recepția proiectului privind extinderea zonei de acces al Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Călărași nu a fost finală, săptămâna trecută fiind doar o recepție intermediară întrucât există o problemă legată de chioșcul alimentar amplasat în curtea unității medicale, fix la intersecția străzilor Progresul cu Eroilor. Problema a fost mai adusă în atenția administrației județene și de fostul manager al spitalului, Dan Romulus Șerban care, se pare, că nu a găsit pîrghiile soluționării acesteia.
Mai mult decât atât, în zona sediului de finanțe din Călărași, administrația județeană intenționează să mărească accesul către instituțiile din zonă prin dărâmarea gardului spitalului, pe partea cu cecul, pentru crearea unoi noi locuri de parcare, lucru ce ar descongestiona traficul din zonă.
”Trebuie să ne gândim foarte bine și să dărâmăm gardul, asta pe cheltuiala Consiliului Județean Călărași, să încercăm să proiectăm o parcare, să o autorizăm și apoi să o dăm în administrare Primăriei Călărași. O problemă este și cu acel chioșc amplasat în perimetrul spitalului, la intersecția străzilor Eroilor cu Progresul. Societatea de acolo nu mai are contract și nu vrea să părăsească locul. Noi suntem proprietarul, dar fiind pe teritoriul administrativ al UAT Călărași, primarul poate emite o dispoziție de evacuare. Acolo e și o problemă, proprietarul și-a vândul chioșcul, a dat faliment, apoi a trecut pe altă firmă și tot așa..dar, o să rezolvăm această situație cât mai curând”, spune președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță.