Știrile tale din online

1

  • Home
  • Actualitate
  • Administratie
  • Sănătate
  • Politica
  • Diverse
  • Cultural
  • Sport
  • Contact/Termeni și Condiții

ALDE/Candidații lui Tăriceanu și Constantin, la Călărași

Oct 29, 2016 Actualitate, Politica 0


 

maimute-1

Daniela Crețu, președintele interimar al Organizației Județene a ALDE Călărași, a marcat prima gafă din acest sezon electoral. A trimit mass-mediei un comunicat de presă plin de greșeli gramaticale, cât și plin de contradicții. Pe lângă faptul că a pus virgulă între subiect și predicat în titlu, vorbește despre candidați fără să spună cine sunt aceștia și îi prezintă într-un paragraf ca fiind ”persoane tinere, dar şi persoane cu expertiză politică”.

Referitor la partea de gramatică nu putem să nu ne întrebăm dacă la fel au fost scrise și cele 25 de cărți (publicate la diverse edituri naționale și internaționale), precum și cele peste 300 de lucrări științifice ale Danielei Crețu, așa cum chiar domnia sa a precizat în cadrul unei conferințe de presă susținută în luna septembrie.

”Sunt profesor universitar la USAMV București, sunt doctor în științe economice și am funcția administrativă de director al filialei Călărași. Am ajuns la apogeul unei cariere universitare de succes și când spun că este de succes mă pot baza pe cele 25 de cărți publicate, la edituri naționale și internaționale și peste 300 de lucrări științifice care, actualmente se află în baza de date internațională și sunt cotate la cel mai înalt rang.”

alde-2De asemenea, comunicatul de presă este asemănător cu un comunicat postat de ALDE pe pagina oficială a partidului (http://www.alde.ro/2016/10/25/candidatii-alde-la-alegerile-parlamentare-oameni-cu-o-vasta-experienta-profesionala/), lucru firesc de altfel, dar, mai mult decât atât, din informațiile formațiunii politice aflăm că președinte al filialei călărășene este Bogdan Georgescu, fost vicepreședinte al CJ Călărași.

Pentru a trage mai multe concluzii puteți citi comunicatul de presă, în forma lui integrală, trimis presei:

ALDE Călăraşi, a depus candidaturile pentru alegerile parlamentare

Aşa cum am precizat în mai multe rânduri, ALDE isi propune să fie după alegerile parlamentare, un fel de busolă a politicii româneşti, care să dea direcţia atât in ceea ce priveşte drepturile si libertăţile cetăţenilor cât si in ceea ce priveşte economia, cum functionează, pe ce principii, care sunt consecinţele unei economii performante. Acest lucru nu se poate realiza decat prin intermediul unei echipe puternice, capabilă să răspundă problemelor  românilor, prin identificarea celor mai bune soluţii.

Ieri, 27 octombrie, a.c. Filiala ALDE Călăraşi a depus la Biroul Electoral de Circumscripţie, listele şi dosarele candidaţilor săi pentru alegerile parlamentare. Candidatii ALDE sunt profesionisti, persoane care au gestionat cu responsabilitate problemele importante ale organizaţiilor din care provin. Listele de candidaţi ai ALDE,  sunt intocmite echilibrat, în sensul că  se regasesc persoane tinere, alături de persoane care nu au mai facut politică pâna acum, dar şi persoane cu expertiză politică, ce au demonstrat că pot fi lideri şi formatori de opinie.

Alianta Liberalilor si Democratilor a urmărit ca, prin nominalizarea candidaţilor pentru alegerile parlamentare, să se prezinte in fata electoratului cu oameni cu o vastă experienţă profesională, din toate categoriile sociale, respectiv: jurişti, ingineri, manageri, profesori, economişti. Sunt oameni cu o carte de vizită solidă, cunoscuţi in mediile din care provin şi prin intermediul cărora ALDE isi arată respectul faţă de electorat.

Daniela Creţu,

Preşedinte, ALDE Călăraşi


  • alde, alde calarasi, daniel constantin, tariceanu
  • tweet
Turneu de teatru imersiv/Călărași:”Foamea noastră cea de toate zilele”-marți, 1 noiembrie, ora 18 Campania de prevenire a furturilor din locuinţe şi firme “Protejează-ţi locuinţa şi afacerea! Trăieşte în siguranţă!” în judeţul Călărași

De citit:
  • Co-președinții ALDE, Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin vin azi, 28 septembrie, la Călărași
    Co-președinții ALDE, Călin Popescu...

    Sep 28, 2016 0

  • Crețu, aflată la ”apogeul” carierei universitare – soluția de criză a ALDE Călărași
    Crețu, aflată la ”apogeul”...

    Sep 16, 2016 0

Din această categorie:
  • Proiectul inițiat de OFL pentru protejarea minorilor în mediul online a strâns peste 100.000 de semnături!
    Proiectul inițiat de OFL pentru...

    Nov 01, 2023 0

  • Conducătorii auto cu permis categoria B vor putea conduce și motociclete
    Conducătorii auto cu permis categoria...

    Oct 31, 2023 0

  • Ministerul Educației alocă aproape 14,5 milioane euro pentru formarea personalului din mediul preșcolar
    Ministerul Educației alocă aproape...

    Oct 27, 2023 0

  • PNL/Ciprian Pandea:”La mulți ani, stimați militari, rezerviști și veterani ai Armatei României!”
    PNL/Ciprian Pandea:”La mulți ani,...

    Oct 25, 2023 0


ALDIS Călărași

ULTIMELE ȘTIRI

  • Proiectul inițiat de OFL pentru protejarea minorilor în mediul online a strâns peste 100.000 de semnături!
    Proiectul inițiat de OFL pentru protejarea minorilor în...

    Nov 01, 2023

  • Conducătorii auto cu permis categoria B vor putea conduce și motociclete
    Conducătorii auto cu permis categoria B vor putea conduce...

    Oct 31, 2023

  • Ministerul Educației alocă aproape 14,5 milioane euro pentru formarea personalului din mediul preșcolar
    Ministerul Educației alocă aproape 14,5 milioane euro...

    Oct 27, 2023

  • PNL/Ciprian Pandea:”La mulți ani, stimați militari, rezerviști și veterani ai Armatei României!”
    PNL/Ciprian Pandea:”La mulți ani, stimați militari,...

    Oct 25, 2023

  • AJPIS CĂLĂRAȘI/Ce este VENITUL MINIM DE INCLUZIUNE, noul tip de ajutor social
    AJPIS CĂLĂRAȘI/Ce este VENITUL MINIM DE INCLUZIUNE, noul...

    Oct 24, 2023

  • Pedepse mai mari pentru fuga de detenție
    Pedepse mai mari pentru fuga de detenție

    Oct 24, 2023

MĂNÂNCĂ DE BUN GUST

PUBLICITATE 4

PUBLICITATE 5

PUBLICITATE 6

P/2

Cele mai citite

  • ”Copil caut părinți. Rog seriozitate”/ 95 de copii așteaptă să fie adoptați, la Călărași
    ”Copil caut părinți. Rog seriozitate”/ 95 de copii...

    Nov 08, 2016

  • S-a deschis în Călărași D’ALL Class, locație de senzație/FOTO
    S-a deschis în Călărași D’ALL Class, locație de...

    Aug 18, 2017

  • Primăria Călărași vinde locuințele ANL/Vezi prețul și criteriile
    Primăria Călărași vinde locuințele ANL/Vezi prețul și...

    Aug 23, 2016

Partener Media





Copyright 2016 Calarasi.info / Toate drepturile rezervate
  • Actualitate
  • Administratie
  • Sănătate
  • Politica
  • Diverse
  • Cultural
  • Sport
  • Contact/Termeni și Condiții