Feb 09, 2017 Actualitate, Administratie 0
La începutul fiecărui an, consilierii locali au obligația de a aproba, conform legii, criteriile pentru stabilirea ordinii de priorități privind soluţionarea cererilor de locuinţe şi în repartizarea locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii. Astfel că, la ultima ședință de Consiliu Local a fost inițiat și votat un astfel de proiect, valabil pentru anul 2017.
Repartizarea locuințelor pentru tineri destinate închirierii, construite și date în exploatare prin programe derulate de Agenția Națională pentru Locuințe, se face după criterii stabilite și adoptate de autoritățile administrației publice locale care preiau în administrare aceste locuințe cu avizul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, pe baza unor criterii cadru de acces la locuințe și respectiv de prioritate în repartizarea locuințelor, aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Tinerii în sensul prevederilor Legii nr. 152/1998 – Republicată, privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe sunt persoane majore în vârstă de până la 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuințe construite prin programele ANL destinate închirierii și care pot primi repartiții în cel mult 36 de luni de la împlinirea acestei vârste.
CRITERII- pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi în repartizarea locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii
Cererea de locuinţă se efectuează numai individual şi în nume propriu.
NOTĂ:
Restricţia referitoare la nedeţinerea unei locuinţe în proprietate nu are în vedere locuinţele înstrăinate în urma unei acţiuni de partaj sau locuinţele trecute în proprietatea statului în mod abuziv şi care nu au fost retrocedate în natură. Restricţia nu se aplică în cazul deţinerii cu chirie a unui spaţiu locativ în cămine de familişti sau nefamilişti, precum şi chiriaşilor din locuinţele preluate abuziv de stat şi care fac obiectul unor solicitări de retrocedare sau care sunt retrocedate către foştii proprietari. Prin cămine de familişti sau nefamilişti se înţelege clădirile dotate cu camere de locuit individuale şi cu dependinţele, dotările şi utilităţile comune. De asemenea, restricţia nu se aplică în situaţia în care titularul cererii de locuinţă şi ceilalţi membrii ai familiei acestuia – soţ/soţie, copii şi/sau alte persoane aflate în întreţinerea acestuia deţin, alături de alte persoane, cote-părţi dintr-o locuinţă, dobândite în condiţiile legii.
NOTĂ:Lista de priorităţi se stabileşte anual.
– Solicitanţii înscrişi în lista de priorităţi, cu respectarea criteriilor de la pct. 1, 2 şi 3, care nu pot beneficia de repartizarea unei locuinţe în limita fondului disponibil în anul respectiv, pot primi repartiţii în anii următori, în limita fondului disponibil în fiecare an şi în noua ordine de prioritate stabilită.
1.1. Chiriaş în spaţiu din fond locativ privat ………………10 puncte
1.2. Tolerat în spaţiu ……………………………………7 puncte
1.3. Suprafaţa locuibilă deţinută (cu chirie, tolerat în spaţiu): – mp/locatar –
NOTĂ:
În cazul celor toleraţi în spaţiu, toată suprafaţa locativă a imobilului se împarte la numărul total al locatarilor, în care sunt incluşi şi cei care nu fac parte din familia solicitantului de locuinţă, dar care locuiesc în acelaşi imobil. În cazul spaţiilor locative închiriate, suprafaţa locativă deţinută conform contractului de închiriere se împarte numai la numărul membrilor familiei solicitantului de locuinţă. La stabilirea numărului de membri ai familiei solicitantului de locuinţă se va avea în vedere componenţa familiei definită la cap. A pct. 2.
2.1. Starea civilă:
2.2. Nr. de persoane în întreţinere:
– 1 copil ………………………………………………. 2 puncte
– 2 copii ……………………………………………….3 puncte
– 3 copii ……………………………………………….4 puncte
– 4 copii ……………………………………………….5 puncte
– > 4 copii ………………….. 5 puncte + 1 punct pentru fiecare copil
Boala de care suferă solicitantul sau un alt membru al familiei ori aflat în întreţinere necesită, potrivit legii, însoţitor sau o cameră în plus ……………. 2 puncte
4.1. până la 1 an ………………………………………..1 punct
4.2. între 1 şi 2 ani ……………………………………. 3 puncte
4.3. între 2 şi 3 ani …………………………………….6 puncte
4.4. între 3 şi 4 ani …………………………………….9 puncte
4.5. pentru fiecare an peste 4 ani …………………4 puncte
5.1. fără studii şi fără pregătire profesională …………….5 puncte
5.2. cu şcoală generală, fără pregătire profesională şi/sau cu specializare la locul de muncă ……..8 puncte
5.3. cu studii medii, fără pregătire profesională şi/sau cu specializare la locul de muncă …………..10 puncte
5.4. cu pregătire profesională, prin studii medii sau profesionale de specialitate şi/sau prin studii superioare de scurtă durată
……………………………………………13 puncte
5.5. cu studii superioare ……………………………..15 puncte
NOTĂ:Se va puncta ultimul nivel de studii încheiat şi atestat conform legii.
6.1. tineri proveniţi din case de ocrotire socială şi care au împlinit 18 ani ………………….15 puncte
6.2. tineri care au adoptat sau adoptă copii ……………….. 10 puncte
6.3. tineri evacuaţi din case naţionalizate ………………… 5 puncte
7.1. mai mic decât salariul minim pe economie ………………. 15 puncte
7.2. între salariul minim pe economie şi salariul mediu brut pe economie ………………..10 puncte
OBS:Criteriile de ierarhizare stabilite prin punctaj se aplică numai solicitanţilor de locuinţă care au îndeplinit în totalitate criteriile specificate la lit. A de mai sus.
În cazul înregistrării unor punctaje egale, solicitanţii vor fi departajaţi în funcţie de situaţia locativă constatată la data efectivă a repartizării locuinţelor, având prioritate, numai în acest caz, solicitanţii a căror situaţie locativă este sau poate deveni, în mod iminent, gravă. Dacă nici acest criteriu nu este suficient, departajarea se poate face în funcţie de vechimea cererii solicitantului, luându-se în considerare data efectivă a înregistrării cererii (ziua/luna/anul), având prioritate în acest caz solicitantul a cărui cerere are vechime mai mare. În cazul când departajarea nu se poate efectua nici în baza acestor criterii, au prioritate solicitanţii care au punctajul cel mai mare acordat pe baza criteriilor cu caracter de protecţie socială (starea civilă + starea de sănătate actuală).
Nov 01, 2023 0
Oct 31, 2023 0
Oct 27, 2023 0
Oct 25, 2023 0
Nov 01, 2023 0
Oct 31, 2023 0
Oct 27, 2023 0
Oct 25, 2023 0