Elevi ai Școlii Gimnaziale “Mihai Viteazul” din municipiul Călărași au fost invitații parlamentarilor călărășeni liberali, senatorul Ciprian Pandea și deputatul Emil-Florian Dumitru. Copiilor le-a fost oferit un tur al Camerei Deputaților și Senatului României, apoi au servit prânzul în incinta Parlamentului României.
DEPUTAT EMIL DUMITRU: ”Un grup de elevi frumoși și isteți ai Școlii Gimnaziale “Mihai Viteazul” din municipiul Călărași ne-au fost colegi, astăzi, în Camera Deputaților și Senatul României. A fost una dintre cele mai frumoase activități ale mele, ca deputat, iar pentru ei, prima vizită în Parlamentul României în care au aflat cum se desfășoară procesul legislativ. Faptul că au fost încântați de această experiență reprezintă pentru mine și colegul meu, senatorul Ciprian Pandea, o mare bucurie. Copii, ne-ați făcut ziua mai frumoasă! ”, a scris deputatul călărășean pe o rețea de socializare.
SENATOR CIPRIAN PANDEA: ”În agitația finalului de an școlar, și-au găsit timp să ne viziteze la Parlament, să ne pună întrebări și să socializăm în sălile de plen. Este vorba de un grup de elevi ai Școlii Gimnaziale Mihai Viteazul din municipiul Călărași, copii deștepți și curioși, care au răspuns invitației mele și a colegului deputat Emil Dumitru. Vacanță plăcută, dragilor!”, a punctat senatorul liberal pe o rețea de socializare.